Press Reviews

CONFERINTA MEDIAFAX: Mihaela Ion (Popovici, Nitu & Asociatii) - Concurenta poate anula amenzile aplicate companiilor daca acestea colaboreaza la investigatie

Mediafax | 19 Martie 2015

Companiile amendate de Consiliul Concurentei îsi pot reduce sanctiunea primita daca recunosc fapta savârsita si au o atitudine sincera si de colaborare cu autoritatea pe parcursul investigatiei, însa în cazul continuarii încalcarii legii sau al ignorarii avertismentelor nivelul platii poate creste.

PNSA

"Nivelul de bază al amenzii porneşte în funcţie de gravitatea şi durata faptei, la care se aplică circumstanţe atenuante sau agravante. Spre exemplu, dacă este o faptă de gravitate mică se aplică între 0,6% şi 2% din cifra totală de afaceri, iar dacă încălcarea este de scurtă durată, de până la un an, nu se aplică un cuantum adiţional", a declarat joi Mihaela Ion, managing associate la firma de avocatură Popovici, Nitu & Asociaţii, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Competition.

Pentru o faptă de gravitate medie se aplică un procent de 2%-4% din afacerile totale, iar pentru gravitate mare procentul este între 4% şi 8%. Dacă firma încalcă legea pe durată medie, respectiv de la un an la cinci ani, se adaugă până la jumătate din cuantumul determinat de gravitatea faptei, iar la peste cinci ani se suplimentează cu cel mult 10% pe an din acel cuantum.

Spre exemplu, la afaceri de un milion de euro, cu o gravitate medie a faptei şi o încălcare de durată medie, o companie poate fi amendată, potrivit nivelului de bază, cu cel mult 60.000 de euro.

Consiliul Concurenţei are în vedere circumstanţe atenuante la cuantumul amenzii, printre care comportament anticoncurenţial încurajat de legislaţia existentă şi de autorităţi, îndoieli rezonabile cu privire la caracterul contravenţional al comportamentului, atitudinea sinceră şi cooperantă manifestată de administratorul societăţii investigate şi colaborarea pe deplin în perioada desfăşurării investigaţiei sau participare redusă la practica concertată.

Totodată, mai sunt luate în calcul implementarea unui program de conformare cu normele de concurenţă, recunoaşterea savârşirii faptei, nerespectarea clauzelor contractuale, caracterul de noutate al domeniului implicat în investigaţie (de exemplu, gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice), dacă cifra de afaceri pe piaţa pe care a avut loc încălcarea reprezintă pâna la 20% din cifra de afaceri totală a companiei respective, precum şi lipsa interesului distribuitorului cu privire la anumite clauze contractuale, precum cele de limitare a exporturilor.

Pe de altă parte, situaţia companiei poate fi agravată dacă continuă să încalce legea după declanşarea procedurii de către Consiliul Concurenţei, dacă ignoră avertismentele acestuia în legătură cu caracterul anticoncurenţial al faptelor, refuză să coopereze sau creează dificultăţi în desfăşurarea investigaţiei, precum şi dacă acea firmă este cea care iniţiază înţelegerea cu autoritatea, potrivit avocatului.

În anumite cazuri, firmele sancţionate pot scăpa de amendă dacă colaborează cu autoritatea în cadrul unui programul de clemenţă.

Ion a dat exemplul cererii de clemenţă pe piaţa licitaţiilor organizate de Romgaz, caz în care patru companii au fost sancţionate cu sume între 300.000 euro şi 880.000 euro. Compania care a solicitat aplicarea clemenţei, Foserco SA, parte a grupului american Weatherford, a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurenţă în cadrul programului de clemenţă.

Într-o altă decizie a CC datând de la finalul anului 2010, amenda a fost redusă la jumătate faţă de nivelul care ar fi trebuit aplicat.

Autor: Raluca Ghinea
Sursă: Mediafax

 

Valid XHTML 1.0 Transitional