Press Reviews

Florian Nitu despre avocatura 24/7 si dubiul ca semn de inteligenta

Juridice.ro | 28 August 2015

Alina Matei: Multumesc, domnule avocat, pentru ca ati acceptat sa acordati un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Cum de ati ales sa studiati Dreptul? Si de ce avocat?

PNSA

Florian Nițu: Aş zice că fost o opțiune care se impunea cumva de la sine la începutul anilor `90. O epocă în care dezbaterile publice erau dominate de tema drepturilor şi libertăţilor individuale, a conștiinței civice, construcției instituționale, a justiției în general, însă în termeni de bază. Așa fiind, pentru un tânăr interesat de ce se întâmplă în societate, a merge atunci la Drept era aproape necesar. În ce privește avocatura, opțiunea s-a conturat practic încă din facultate, pe măsură ce am realizat, în etape, că o profesiune liberală mi se potrivește mai bine. În plus, a contribuit la această decizie exemplul unor mari avocați, fie descoperit mijlocit (Aurelian Bentoiu, Mircea Manolescu, Hurmuz Aznavorian), fie împărtășit direct (Constantin Amzuta, Victor Anagnoste).

Cum a fost începutul?

Entuziasmant. Am avut încă de la început şansa unor proiecte interesante şi a unor colaborări formatoare. Nu este mai puțin adevărat că am pus toată energia mea în profesie, am început să lucrez încă din perioada facultății şi am făcut ceea ce acum numim „avocatura 24/7” vreme de aproape 15 ani. Doar recent mi-am luat timp şi pentru activități de cercetare academică.

Pe Maestrul Popovici cum l-ați cunoscut?

Îl cunoșteam pe Ernest după reputație încă din 1997, încă de atunci Popovici & Asociații se distingea drept un lider de piață, ca prima opțiune pentru clientela de limba franceză. Am început să lucrăm efectiv împreună în anul 2000.

Propunerea de redenumire a firmei din POPOVICI & ASOCIAȚII în POPOVICI NIȚU & ASOCIAȚII în ce context a venit? V-a surprins, vă așteptați?

A fost un pas firesc în dezvoltarea firmei, fusesem fondator în Popovici & Asociații în noua formulă lansată în ianuarie 2003, cât şi managing partner. Împreună cu echipa inițială de avocați construisem grupuri de practică, implementasem o viziune care spunea în esență că în firmă nu există niciun fel de bariere în faţa rezultatelor sustenabile. Dimpotrivă.

Sunteți Managing Partner în cadrul POPOVICI NIȚU & ASOCIAȚII. Poziție unică în cadrul firmelor mari de avocatură. Care este dimensiunea firmei de avocatură POPOVICI NIȚU & ASOCIAȚII astăzi, plecând de la aspectele de etică și până la relația pozitivă dintre mărimea firmei și compensațiile pentru cei care vin zilnic aici.

POPOVICI NIȚU & ASOCIAȚII grupează azi aproape 80 de avocați. Este o firmă mare, raportat la potențialul pieței locale şi la faptul că suntem independenți. Întra-adevăr, provocările cele mai importante la o astfel de dimensiune nu sunt neapărat legate de asigurarea unui nivel competitiv de onorarii, cât de păstrarea unui bun raport între aspirațiile personale şi obiectivele firmei, întărirea valorilor comune şi împărtășirea spiritului de comunitate și apartenenţă la aceasta.

Coordonați Departamentele de Fuziuni/Achiziții, Privatizări, Arbitraj și Real Estate. Sunt multe. Mă refer atât la proiecte, cât și la avocații pe care îi coordonați.

Lucrez în proiecte care presupun o echipă de doi avocați, dar şi în proiecte care presupun o echipă de 15 avocați. Circumstanțele m-au forțat în anumite etape să lucrez în mai multe proiecte complexe în același timp, aşa că am experiența interacțiunii zilnice cu foarte mulți colegi. Nu este ușor, câteodată seamănă cu un joc simultan de şah şi poate fi tot așa de solicitant. Dar fac asta în primul rând pentru că îmi place, apoi este sentimentul datoriei, care în multe situații mă obligă să angajez misiuni suplimentare şi, în fine, nu este mai puțin adevărat că am o conștiință a muncii foarte acaparatoare.

Directoare internaționale în servicii legale precum Legal 500 și Chambers au fost unanime în ceea ce vă privește în domeniul tranzacțiilor imobiliare: numărul 1. Desemnarea v-a adus vreun beneficiu personal sau social? De fapt, ce a însemnat pentru dumneavoastră?

Sigur că este măgulitor, cu atât mai mult cu cât sunt 10 ani de când această poziție se reconfirmă anual. Pe de altă parte, ca şi alte lucruri, o asemenea recunoaștere s-a produs cumva într-o manieră oblică. N-am urmărit să obțin premii şi recunoașteri, de altfel, preocuparea noastră constantă este cum să fim în poziția de a oferi aviz legal la cel mai înalt nivel de expertiză, în mod prompt, pragmatic şi competitiv din punct de vedere economic. Recunoașterea şi premiile sunt doar o consecinţă a acestei preocupări.

Cum simțiți piața avocaturii? Cât de articulată sau, dimpotrivă, anemică este?

Lucram într-o piață foarte competitivă. Resursele disponibile, atât cantitativ, cât şi calitativ, cresc, cererea este cel mult constantă. Câteva consecințe derivă de aici. Întâi, o adevărată atomizare în segmentul societăţilor mici, cu 2-3 asociați şi câţiva colaboratori. Sunt astăzi sute de astfel de societăţi de avocați, perfect competitive în diverse nișe sau accounturi particulare. În al doilea rând, o industrializare a serviciului avocațial în firmele mari, fie generată de presiunea reducerii onorarilor, fie datorată fenomenului de standardizare și procedurizare a proceselor juridice în corporațiile mari. Așa încât, piața îți cere astăzi să te diferențiezi prin tot ceea ce faci, dar în același timp să rămâi cel puțin la fel de eficient economic cât sunt cei față de care vrei să te diferențiezi.

Ați atins (toate) stelele?

Doar câteva obiective, în anumite domenii. Mai sunt evident multe de făcut, iar agenda se extinde tot timpul, fără voia noastră de multe ori. Relația cu stelele o țin pentru mine…

Când v-a străbătut ultima oară îndoiala? Dar bucuria?

Cei care mă cunosc se vor fi plictisit deja tot auzindu-mă spunând că dubiul este semn de inteligenţă. De fapt, orice spirit analitic exersează dubiul ca metodă de analiză sau în procesul de pregătire a deciziei. Cu atât mai mult un avocat. Însă, în materie de implementare, execuție, sunt aproape radical. Altfel, oportunităţi pentru îndoieli metafizice sunt desigur nenumărate. Cât despre bucurie, tot timpul găsesc motive, uite recent m-a bucurat nespus izbânda lui Adrian Ghenie cu Darwin’s Room la Bienala de la Veneția (urmează să-l editeze și Hatje Cantz cu un catalog dedicat în octombrie).

Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Participați la dezbateri, exprimați opinii, abordați teme juridice de interes şi încercați să faceți educație. Este neplăcut sa constaţi că în spațiul public, în media în special, se dezbat mai tot timpul probleme complexe de drept de către necunoscători, iar specialiștii preferă din diverse motive să nu se exprime.

Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Și eu vă mulțumesc.

Autor: Alina MATEI
Sursă: Juridice.ro

Articol publicat în ediţia online a Juridice.ro din data de 28.08.2015

 

Valid XHTML 1.0 Transitional