Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Clinicile Dentare Dr Leahu la achiziția clinicii Corident Pro din Sibiu
Legal Marketing | 20 ianuarie 2021
Clinicile Dentare Dr.Leahu anunță prezența în Sibiu, începând cu luna decembrie 2020, prin semnarea unui parteneriat cu Clinica CORIDENT PRO și intrarea cu procent majoritar în acționariatul acesteia. Noul partener are 25 de ani de experiență în segmentul serviciilor stomatologice și este prima clinică independentă care intră în rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu.
Echipa PNSA a fost coordonată de Silviu Stoica, Partner alături de Vlad Ambrozie, Managing Associate.
Clinica CORIDENT PRO își desfășoară activitatea de 25 de ani în Sibiu și este o companie medicală cunoscută în regiune, nu numai prin serviciile oferite celor peste 13000 de pacienți, ci și prin formarea profesională a numeroși medici, Bogdan Oprea, fondatorul clinicii fiind doctor în științe medicale și trainer cu recunoaștere la nivel național, în special în tehnologia CEREC (de restaurare estetică integral ceramică într-o singură zi). Cu o echipă de peste 20 de specialiști, clinica are abordarea de tip ”one-stop-dentist”, oferind servicii personalizate simple sau complexe care acoperă toate specialitățile stomatologice, într-o singură locație. Clinica are 8 cabinete, laborator digital, computer tomograf 3D, studio de documentare foto-video și două săli de training pentru pregătirea medicală continuă și perfecționarea personalului.
„Ne-am dorit întotdeauna să oferim stomatologie de performanță, adaptată tuturor nevoilor pacienților și suntem entuziasmați că ceea ce am construit în ultimii 25 de ani cu resursele noastre poate fi dus mai departe alături de cea mai extinsă rețea de stomatologie din România.”, declară Angelica și Bogdan Oprea, fondatorii Clinicii CORIDENT PRO.
„În urma apelului nostru către piața de stomatologie, am găsit la Sibiu un partener care are aceeași abordare corectă a pacientului prin aplicarea unui standard de excelență în servicii, precum și aceeași viziune că numai prin unirea echipelor de specialiști putem veni cu adevărat în sprijinul pacienților, oferindu-le toate opțiunile de tratament. Suntem încântați că pornim dezvoltarea la Sibiu de la un fundament solid, ducând la nivelul următor reușitele CORIDENT PRO. Este pentru prima dată când integrăm în rețea o companie cu un succes dovedit și nu dăm startul de la zero, ceea ce ne va permite un ritm accelerat în construirea prezenței noastre în regiune”, declară Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr.Leahu.
Procesul de integrare a Clinicii CORIDENT PRO în rețeaua Clinicile Dentare Dr.Leahu se va desfășura gradual. Echipa va fi dezvoltată, iar din punct de vedere operațional, deși activitatea va rămâne în primă etapă sub marca CORIDENT, se va adăuga suportul specialiștilor din rețea.
Articol publicat în ediția online a Legal Marketing din data de 19.01.2021