ZF Digital 2024. Silviu Stoica, Partner, Popovici Nițu Stoica & Asociații: Nu am avut niciodată o revoluție industrială fără o schimbare de paradigmă. Nu putem pretinde că AI va fi o tehnologie disruptive, decât dacă va fi însoțită de schimbări
Ziarul Financiar | 17 decembrie 2024
BUSINESS HI-TECH
Nu am avut niciodată o revoluție industrială fără o schimbare de paradigmă. Nu putem pretinde că AI va fi o tehnologie disruptive, decât dacă va fi însoțită de schimbări, a spus Silviu Stoica, Partner, Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA), în cadrul conferinței ZF Digital 2024.
Silviu Stoica, Partner, Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA), conferința ZF Digital 2024
"Avem un cadru reglementat destul de extins. Acesta este relevant în contextul dezvoltării AI, chiar dacă nu vine neapărat din regulamentul specific. În regulamentul GDPR există principiul că atunci când o persoană este evaluată, decizia cu privire la persoana respectivă nu poate fi bazată în întregime pe AI. Aceasta are impact direct în sistemul de credit-scoring. Încă o zonă de testat este cea a tehnologiilor care se joacă cu emoțiile. Suntem familiarizați cu subiectele de dinainte de AI din tot ce înseamnă social media, advertising. Noul regulament AI a venit cu niște principii, rămâne de văzut cum se vor aplica, raportat la ce există deja. Regulamentul este util pentru că avem pe masă un document care s-a luat la trântă cu niște noțiuni, concepte, a deschis drumul. Când avem de-a face cu o nouă tehnologie, se schimbă mult mai multe într-o societate", a spus Silviu Stoica.
Ce a mai spus Silviu Stoica în cadrul evenimentului
Avocații sunt implicați, în stadiul actual proiectele sunt mai degrabă de conformare. Tehnologia actuală are la bază prelucrarea de date personală. Ceea ce înseamnă un compliance.
În toate clasamentele legate de conservatorism sau deschiderea spre nou a meseriilor, avocații sunt la coada clasamentului, suntem cei mai conservatori. În același timp, suntem o meserie foarte veche, ceea ce arată abilitatea de a ne adapta. Acum cred că ce se cere este această abordare, nu mai putem fi un simplu consultant, trebuie să înțelegem și aspectele tehnice. Folosim tehnologia sub o formă sau alta. Cloud-ul este obligatoriu. Sunt soluții de standardizare pentru anumite tipuri de task-uri – due dilligence spre exemplu, ai acces online la documente, sunt key issues pe care sa le caute și pot filtra anumite documente.
Noi nu știm cazuri de companii de succes în care să nu existe și un om care să aibă grijă de cum se implementează un produs digital.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.11.2024