Women Lawyers | De vorbă cu Ioana Șampek, avocat ce a împlinit 20 de ani de când face parte din colectivitatea PNSA, în care a evoluat până la rolul de Partener și a construit împreună cu colegii o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate
BizLawyer | 3 aprilie 2025
"Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim more than just expertise"
Genul nu are nicio relevanță în avocatura de business. Doamnele și domnii care aleg să profeseze în acest domeniu trebuie să fie conștienți că pornesc pe un drum foarte greu, iar cariera lor va avea de înfruntat multe provocări peste care trebuie să știe cum să treacă. Ioana Șampek, Partener Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA), atrage atenția că atât femeile, cât și bărbații care lucrează în acest domeniu trebuie să facă dovada unui bagaj mare de cunoștințe. Mai mult, este vital să dezvolte permanent acest bagaj printr-o pregătire continuă. De asemenea, au nevoie de multă răbdare, de muncă în echipă și, nu în ultimul rând, de o energie pozitivă pe care să o păstreze pentru a duce la bun sfârșit proiectele alocate. "Cred că femeile sunt mai conștiincioase, mai atente la detalii și, având o nevoie mai mare de interconectare, sunt foarte bune coechipiere. În plus, femeile trebuie să gestioneze și echilibrul între muncă și viață personală/familie și, de multe ori, un astfel de demers este anevoios", apreciază avocatul.
Ioana Șampek, Partener Popovici Nițu Stoica & Asociații
În prezent, în avocatura de business nu mai există diferențe mari de percepție între un domn și o doamnă. Iar acolo unde apar, dacă apar, sunt episoade izolate care se sting foarte repede.
Ioana Șampek este de părere că valorile feminine au, în general, aceeași greutate ca valorile masculine. "Chiar dacă, să presupunem, sunt persoane/clienți care mai percep o oarecare diferență, ea nu mai este exteriorizată într-o manieră abruptă. Egalitatea fiind oficial recunoscută, există o reticență, cel puțin în mediul de business, în a mai exterioriza orice concepte de diferențiere", argumentează Partenerul PNSA.
În ceea ce privește aprecierea valorii și succesului unui avocat, interlocutoarea BizLawyer susține că esențiale sunt profesionalismul și expertiza sa. Totodată, importantă este și latura umană/empatia manifestată de avocat în relația cu clientul său.
"Clientul nu ar trebui să aleagă un avocat în funcție de criteriul domn-doamnă, ci pur și simplu pe fundamente ce țin de profesionalism și expertiză. Iar dacă totuși o face, personal nu cred că este benefic să încerci să argumentezi de ce ar fi de preferat să colaboreze pe o speță cu o doamnă avocat. Alte aspecte sunt importante în relația client-avocat, iar în ceea ce privește avocatul (doamnă ori domn) amintesc de: știință, respect față de lege și interlocutor și perseverență", completează Ioana Șampek.
Partenerul PNSA admite faptul că există în continuare prejudecăți în avocatură, dar nu sunt specifice doar acestei profesii, existând astfel de situații și în alte domenii de activitate. "Pot avea la bază percepția domn-doamnă, vârsta, experiența profesională a avocatului, divese caracteristici personale etc. Iar când apar, de obicei, le ignor, plecând de la premisa că, odată aprofundat în mod profesionist subiectul discuției, temerile interlocutorului se vor evapora", explică avocatul.
Legat de tehnologia care își face tot mai mult simțită prezența în avocatură, Ioana Șampek amintește că trăim de ceva vreme într-un continuu progres informatic, iar lumea avocaturii deja se adaptează la un mod reformator de lucru prin tehnologiile bazate pe inteligența articifială. "Cred că vom învăța cu toții din mers, nefiind aplicabil vreun avantaj dat de diferențele de gen. Fac parte din generația care abia în timpul liceului a învățat să acceseze Internetul, nefiind disponibil până atunci. Am evoluat de la floppy-disk la cd si dvd, am descoperit telefonul mobil, diverse sistemele de operare, rețelele de comunicare și, de fiecare dată, ne-am adaptat întrucât progresul tehnologic a însemnat și progres profesional. Or, acesta atrage, cel puțin în domeniul nostru, o centralizare mai bună a informațiilor și, implicit, eficientizare", menționează interlocutoarea BizLawyer.
De la litigii la consultanța în domeniul imobiliar
Ioana Șampek și-a început cariera de avocat activând în practica de litigii, dar, imediat ce și-a susținut definitivatul în profesie, conjunctura a făcut să treacă pe partea de consultanță în domeniul imobiliar. "Aici a fost un moment decisiv de influențare a traiectoriei mele profesionale și mă bucur că am urmat această direcție. Am avut colegi deosebiți în ambele domenii, foarte bine pregățiti, de la care am învățat mult și care vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna", susține Partenerul PNSA.
Interlocutoarea BizLawyer apreciază multe femei care i-au dovedit faptul că succesul nu are gen. Din domeniul avocaturii le amintește pe Sarmiza Bilcescu, prima femeie doctor în drept din Europa, și pe Ella Negruzzi, prima femeie avocat pledant din România. De asemenea, o indică pe Coco Chanel, celebra creatoare care a revoluționat lumea modei. "Sunt multe alte exemple de femei cu reușite impresionante, de la care învățăm că perseverența, educația și depășirea limitelor sunt constante pentru progresul în carieră și în viața de familie", mai spune avocatul.
Deschiderea de a învăța continuu, dar și de a se inspira din lecțiile trăite de alții i-au permis Ioanei Șampek să crească etapă cu etapă și să dezvolte abilități de care se folosește în soluționarea proiectelor pe care le are în lucru.
În ultimul an, a fost implicată în multe mandate relevante. De exemplu, o tranzacție majoră a vizat asistența acordată clientului AFI Europe în legătură cu achiziția clădirii de birouri Bucharest Financial Plaza (cladirea Bancorex), un proiect emblematic pentru piața imobiliară din București. De asemenea, trebuie nominalizată asistența curentă acordată clientului VGP Group în achiziția de terenuri pentru dezvoltări imobiliare de spații logistice și semi-industriale de înaltă calitate.
Faptul că a avut șansa de a face parte din firma PNSA a reprezentat un avantaj important pentru interlocutoarea BizLawyer. De altfel, avocatura de business este o muncă de echipă, iar succesul profesioniștilor din acest domeniu depinde foarte mult și de modul în care aceștia reușesc să se adapteze unui anumit ritm de lucru care implică participarea colegilor. "Sunt deja 20 de ani de când fac parte din colectivitatea Popovici Nițu Stoica & Asociații, în care am evoluat și construit împreună cu colegii mei o echipă omogenă, bazată pe respect și sinceritate. Suntem de ani buni una dintre cele mai puternice echipe de specialiști de pe piața locală de avocatură. Prețuim inteligența, forța loialității, onestitatea, tenacitatea și dorim ca întotdeauna să fim more than just expertise", transmite Ioana Șampek.
Sursă: BizLawyer
Autor: Ștefania Enache
Articol publicat în ediția online a BizLawyer din data de 03.04.2025