Press Reviews

Un grup francez cu prezență în zece țări cumpără un pachet majoritar în afacerea clujeană Unicool, activă pe piața de frig comercial, un business de 16 mil. euro. Cine e grupul SYCLEF care intră astfel în România?

Ziarul Financiar | 1 iulie 2026

COMPANII
Grupul francez SYCLEF, ce are prezenţă în zece ţări, intră pe piaţa din România prin preluarea unui pachet de acţiuni în cadrul afacerii clujene Unicool, activă pe piaţa de frig comercial. Grupul Unicool e alcătuit din două companii – Unicool Instalaţii Frig şi Acsa Coolteam – şi are o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 16 milioane de euro şi peste 140 de angajaţi în 2025.

PNSA
SYCLEF îşi consolidează prezenţa europeană prin prima sa operaţiune strategică în România, primind Grupul UNICOOL în reţeaua sa

Pe de altă parte, SYCLEF are prezenţă în state precum Franţa, Spania sau Italia şi 3.550 de salariaţi, scrie pe site-ul propriu. Tot acolo apare informaţia conform căreia din grup fac parte 70 de companii care funcţionează independent. De altfel, şi fondatorii Unicool vor rămâne acţionari în cele două firme şi vor continua să conducă businessul.

"Intrarea pe piaţa din România reprezintă un pas important în strategia noastră de dezvoltare în Europa Centrală şi de Est. Grupul Unicool are un potenţial puternic, o reputaţie bună, echipe solide şi o bază de clienţi fideli (...)", spune Guillaume Burvingt, Director Internaţional, SYCLEF.

În Europa Centrală şi de Est, grupul mai are prezenţă şi în Polonia. Sub umbrela SYCLEF se găsesc companii specializate în frig industrial, frig comercial şi HVAC (încălzire, ventilaţie şi climatizare).

Înfiinţată în 2011, Unicool Instalaţii Frig SRL este o firmă românească specializată în proiectarea, instalarea şi mentenanţa sistemelor frigorifice pentru sectoarele retail, logistic, farmaceutic şi industrial. Acsa Coolteam SRL este o companie locală activă în domeniul frigului comercial, cunoscută ca importator de vitrine frigorifice orizontale, verticale şi semi-verticale pentru sectoarele retail şi HoReCa.

"Pentru mine, acest parteneriat cu SYCLEF depăşeşte sfera unei simple reuşite de business. Reprezintă materializarea viziunii mentorului meu, Nicolae Bara, un adevărat pionier al acestui domeniu în România", spune Călin Bara, membru fondator al Grupului Unicool.

Părţile nu au comunicat valoarea tranzacţiei sau participaţia preluată de francezi. Au spus doar că e un pachet majoritar.

"Alăturarea la grupul SYCLEF validează valoarea pe care UNICOOL şi ACSA au construit-o în timp. Rămânem la fel de ancoraţi în nevoile clienţilor noştri, însă adăugăm forţa şi know-how-ul unui lider european, deschizând calea unei creşteri accelerate bazate pe sinergii solide", adaugă Ioan Popa, membru fondator al Grupului Unicool.

Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea aprobărilor din partea Consiliului Concurenţei şi a Comisiei pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD).

Fondatorii Grupului Unicool au fost asistaţi în această tranzacţie de Florin Cerna, din partea BrinkThink Management SRL, în calitate de consultant de M&A, financiar şi strategic. Din punct de vedere juridic, antreprenorii au fost asistaţi de avocaţii Popovici Niţu Stoica & Asociaţii.

SYCLEF a fost asistată în România, pentru realizarea tranzacţiei, de o echipă de avocaţi din cadrul societăţii de avocatură Băncilă, Diaconu & Asociaţii. Pentru due diligence financiar şi fiscal, francezii au colaborat în România cu o echipă de consultanţi de la EYParthenon.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 01.07.2026

 

 

Valid XHTML 1.0 Transitional