Articles

COVID-19 și forța majoră în obligațiile contractuale

Wolters Kluwer | 17 Martie 2020

În ce condiţii COVID-19 ar putea fi considerat un caz de forță majoră, care să îl exonereze pe debitor de răspundere puteţi afla dintr-un studiu al avocaţilor Camelia Pătrașcu şi Marcel Bălțescu pentru Revista Română de Drept al Afacerilor. Totodată, cei doi avocaţi de la Popovici Nițu Stoica & Asociații analizează în articolul lor și ce alte posibilități are la dispoziție debitorul pentru a-și limita răspunderea contractuală.

PNSAPoate fi COVID-19 caz de forță majoră în obligațiile contractuale?

China a eliberat companiilor afectate certificate de forță majoră

În această perioadă, atenția întregii lumi este îndreptată către COVID-19, boala cauzată de coronavirusul SARS-coV-2, apărut în China la sfârșitul anului 2019 și extins, până la această dată, în peste 150 de state. Criza sanitară creată de răspândirea acestui virus a provocat bulversarea activității economice și destabilizarea raporturilor juridice. Din acest motiv, China a eliberat companiilor afectate certificate de forță majoră, care să le permită să justifice neexecutarea obligațiilor contractuale asumate.

Condițiile forței majore

Potrivit definiției legale, forța majoră este orice eveniment care prezintă următoarele trăsături: este extern, imprevizibil și absolut invincibil și inevitabil.

Exterioritatea forței majore presupune ca aceasta să fie un eveniment străin debitorului și activității sale.

Imprevizibilitatea forței majore constă în imposibilitatea debitorului de a prevedea atât producerea evenimentului, cât și efectele sale.  Imprevizibilitatea se apreciază la momentul încheierii contractului. Soluția este firească și urmărește să respecte previziunile debitorului, care și-a asumat obligații în considerarea situației existente la momentul contractării. S-a arătat, pe bună dreptate, că aproape orice eveniment ar putea fi imaginat și, prin urmare, prevăzut. Prin urmare, nu se cere ca imprevizibilitatea să fie absolută,  pentru că s-ar reduce extrem de mult sfera de aplicare a forței majore. Într-o asemenea concepție, numai acele evenimente care nu s-au mai produs în trecut ar putea fi considerate imprevizibile. De aceea, îndeplinirea acestei condiții se apreciază după criteriul normalității, iar standardul de apreciere este cel al unui bonus pater familias. Prin urmare, un eveniment este imprevizibil dacă, deși s-ar putea produce, raritatea sa îl face extraordinar. În schimb, un eveniment care se produce cu o anumită regularitate este normal și, deci, previzibil. Certitudinea sau probabilitatea ridicată ca un eveniment să se producă înlătură caracterul său imprevizibil. 

Caracterul absolut invincibil și inevitabil al forței majore implică, în schimb, o imposibilitatea absolută de a preîntâmpina, învinge și evita evenimentul și consecințele sale prejudiciabile. Această condiție se apreciază în funcție de standardul persoanei capabile să depună diligența și prudența maxime de care este capabil omul cel mai dotat și mai informat. Totodată, nu poate constitui forță majoră un eveniment imposibil de depășit de debitor, dar care ar putea fi depășit de către o altă persoană. Momentul la care se apreciază caracterul absolut invincibil și inevitabil al împrejurării este cel al producerii faptei prejudiciabile, respectiv neexecutarea obligațiilor.

Îndeplinirea condițiilor forței majore în cazul COVID-19

Trebuie menționat, dintru început, că analiza condițiilor forței majore se va face în concret pentru fiecare speță. De asemenea, această analiză se face pentru fiecare obligație în parte, iar nu raportat la întregul contract. Prin urmare, pot apărea situații în care unele obligații devin imposibil de executat, însă altele pot fi în continuare executate.  Nu este, însă, lipsită de interes o încercare de a identifica măcar câteva criterii de apreciere a îndeplinirii acestor condiții, acolo unde o concluzie fermă ar fi hazardată.

Prin vizita unei zone cu restricţii de circulaţie, condiţia exteriorităţii nu este îndeplinită

La prima vedere, condiția exteriorității pare să nu pună probleme deosebite. Totuși, aceasta nu va fi îndeplinită ori de câte ori infectarea cu SARS-cov-2 va fi imputabilă persoanei care o invocă.  Este cazul, spre exemplu, al unei persoane care s-a obligat să se prezinte la notar, la o anumită dată, pentru semnarea unui contract de vânzare. Dacă aceasta se găsește în imposibilitatea de a se prezenta, deoarece a contractat virusul într-un mod ce nu putea fi prevăzut și nici ocolit de o persoană diligentă, atunci această condiție ar putea fi îndeplinită. În schimb, dacă a contract virusul ca urmare a vizitării unei zone cu restricții de circulație, atunci condiția exteriorității nu va mai fi îndeplinită, iar debitorul nu va mai putea invoca forța majoră pentru a se exonera de răspundere.

Distincție între contractele încheiate înainte de apariția virusului și cele încheiate ulterior

În ceea ce privește caracterul imprevizibil, am arătat că acesta se apreciază la momentul încheierii contractului. De aceea, credem că se impune realizarea unei distincții între contractele încheiate înainte de apariția virusului și cele încheiate ulterior acestui moment. Pentru contractele încheiate înainte de apariția virusului, condiția imprevizibilității este, credem, lesne de reținut. Astfel, SARS-coV-2 este un virus nou, apărut pentru prima dată la sfârșitul anului trecut. Totodată, consecințele acestuia, precum închiderea granițelor statelor, anularea masivă a zborurilor din și către zonele puternic afectate, încetarea activității agenților economici, sunt departe de a reprezenta consecințe normale ale unei asemenea epidemii. Atât apariția virusului, cât și consecințele sale depășesc cu mult limitele normalității. De aceea, credem noi, condiția imprevizibilității poate fi considerată îndeplinită pentru obligațiile asumate înainte de apariția virusului.

Pentru obligațiile asumate după declararea pandemiei, condiția imprevizibilității dificil de reținut

În schimb, în ceea ce privește contractele încheiate după apariția virusului, condiția imprevizibilității ar putea fi reținută sau nu, în funcție de gradul de răspândire a acestuia la momentul încheierii contractului. Astfel, considerăm că pentru o obligație asumată atunci când virusul era prezent doar în unele zone din China și problema nu căpătase amploare, cu unele excepții[1], condiția imprevizibilității încă ar putea fi reținută, deoarece evoluția la nivel mondial a acestei chestiuni nu era previzibilă pentru un om prudent și diligent. Însă pentru obligațiile asumate recent, cu precădere după ce Organizația Mondială a Sănătății a transmis că infectarea cu acest coronavirus constituie o pandemie și tot mai multe state au început să adopte măsuri drastice de limitare a răspândirii sale, credem că îndeplinirea acestei condiții ar fi mai dificil de reținut.

Proba forței majore

Dovada existenței cazului de forță majoră revine celui ce se prevalează de efectul exonerator al acesteia și poate fi făcută prin orice mijloc de probă, fiind un fapt juridic. De aceea, debitorul ale cărui obligații au devenit imposibil de executat ca urmare a pandemiei de COVID-19 trebuie să adopte o atitudine proactivă și să strângă toate mijloacele de probă care să demonstreze îndeplinirea condițiilor forței majore de către evenimentul invocat.

Avizul de forţă majoră

Așa cum am arătat la începutul acestui articol, autoritățile chineze au emis certificate de forță majoră pentru companiile care nu și-au mai putut executa obligațiile asumate prin contracte. Și în România este posibilă obținerea unui aviz de forță majoră. Acesta se eliberează de Camera de Comerț și Industrie a României, în temeiul art. 4 lit. j) și art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România. Uneori, părțile prevăd prin contracte că proba forței majore trebuie făcută printr-un asemenea aviz. Însă chiar și în absența unei asemenea dispoziții contractuale, utilitatea acestui aviz se menține și se manifestă pe planul probațiunii.  

Avizul nu are forța juridică a unui act administrativ cu efect obligatoriu față de terți

În mod firesc, avizul de forță majoră nu reprezintă o probă absolută. Astfel, instanța va analiza condițiile forței majore și poate ajunge la concluzia că evenimentul invocat nu îndeplinește aceste condiții. Totuși, instanța supremă a reținut că deși nu paralizează dreptul celeilalte părți de a cere constatarea unei situații contrare, avizul de forță majoră nu poate fi total lipsit de efecte juridice. Acesta reprezintă un act administrativ cu efect de aviz care nu are forța juridică a unui act administrativ cu efect obligatoriu față de terți până la anulare, dar nu poate fi ignorat ca atare de către instanță. Prin urmare, pentru combaterea acestuia, partea căreia i se opune trebuie să administreze dovezi în contraprobă. De aceea, chiar și în absența unei dispoziții contractuale în acest sens, obținerea avizului de forță majoră este utilă, deoarece ușurează sarcina probatorie a debitorului care se prevalează de această cauză exoneratoare de răspundere.

Efectul forței majore

Forța majoră, odată dovedită, împiedică angajarea răspunderii contractuale a debitorului. Acest efect intervine ca urmare a faptului că forța majoră înlătură legătura de cauzalitate dintre neexecutarea obligațiilor de către debitor și prejudiciul creditorului. Acest fapt rezult din art. 1634 alin. (1) C. civ., potrivit căruia „[d]ebitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forţe majore (…) produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere”. Atunci când prejudiciul este datorat exclusiv forței majore, exonerarea de răspundere a debitorului este totală. În schimb, atunci când prejudiciul a fost cauzat numai în parte de forța majoră, exonerarea de răspundere este numai parțială.

Încetarea de drept a contractului sau suspendarea obligaţiilor părţilor

Cât privește soarta contractului, imposibilitatea totală și definitivă de executare a obligației determinată de forța majoră conduce la încetarea de drept a acestuia. Prin urmare, într-un contract sinalagmatic, prin aplicarea mecanismului riscului contractual, și creditorul obligației imposibil de executat va fi liberat de propriile obligații. În schimb, în cazul unei imposibilități temporare de executare, obligațiile părților se suspendă, dar contractul se menține. Cu toate acestea, în cazul în care termenul ar fi esențial potrivit voinței părților, astfel încât o executare ulterioară ar fi lipsită de utilitate pentru creditor, acesta poate obține desființarea contractului.

Actele autorității publice – caz de forță majoră

Epidemia de COVID-19 determină adoptarea de către autoritățile naționale a unor măsuri destinate să lupte împotriva proliferării acesteia. În acest context, se pune întrebarea în ce măsură aceste măsuri pot fi invocate drept cauze exoneratoare de răspundere, în cazul în care aceste măsuri sunt cele care determină imposibilitatea executării obligațiilor. Asemenea măsuri, adoptate prin reguli imperative de la care nu se poate deroga, sunt cunoscute sub denumirea de „fapta prințului” și pot reprezenta ele însele cauze de forță majoră. Prin urmare, pentru a produce efectul exonerator de răspundere, debitorul trebuie să facă dovada că aceste măsuri îndeplinesc condițiile forței majore.

Cazul suspendării transportului rutier de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență

Spre exemplu, prin Hotărârea nr. 6 din 09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a noului Coronavirus, emisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a fost suspendat transportul rutier de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia și din Italia spre România, începând cu data de 10.03.2020 ora 12:00, până în data de 31.03.2020 ora 12:00. Prin urmare, un transportator care se obligă la prestarea unor servicii de transport către Italia în luna martie a cestui an, nu poate invoca cu succes forța majoră dacă și-a asumat obligația ulterior datei de 09.03.2020, deoarece condiția imprevizibilității nu este îndeplinită.

Cazul încetării totale a activității unei instituții publice cu atribuții în emiterea de acte administrative

Tot astfel, în cazul încetării totale a activității unei instituții publice cu atribuții în emiterea de acte administrative (e.g. închiderea primăriei competente să emită o autorizație de construire), debitorul obligației de obținere a acestui act administrativ într-un anumit termen ar putea beneficia de suspendarea executării obligației pe perioada cât durează cazul de forță majoră. Aceasta deoarece, în condiții obișnuite, măsura de închidere a activității unei instituții publice nu reprezintă un eveniment previzibil. În sine, declararea epidemiei de COVID-19 ca urgență de sănătate publică de interes internațional sau pandemie nu poate justifica caracterul previzibil al unei atare măsuri, întrucât o asemenea măsură nu s-a dispus, în mod obișnuit, în cazul altor crize sanitare.

Alternative pentru limitarea sau exonerarea de răspundere

Atunci când executarea obligației devine excesiv de oneroasă, dar nu imposibilă, forța majoră nu este aplicabilă. În schimb, debitorul ar putea solicita aplicarea teoriei impreviziunii, pentru a obține adaptarea, reechilibrarea prestațiilor sau chiar încetarea contractului. De asemenea, impreviziunea ar fi de interes mai ales pentru debitorii unor obligații de a da bunuri fungibile, cum ar fi o sumă de bani, care nu pot invoca forța majoră pentru a se exonera de răspundere.

Definiția situației date de COVID 19 din Decretul privind instituirea stării de urgență

Așadar, atât evenimentul constând în răspândirea epidemiei cauzate de infectarea cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19), cât și actele emise de autoritățile publice în acest context pot constitui cauze de forță majoră. De altfel, prin Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020 se arată că evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 definește „un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale”. Analiza incidenței cazului de forță majoră se face în concret, pentru fiecare obligație contractuală asumată. Însă, o atenție deosebită trebuie dată nu numai clauzei de forță majoră – în măsura în care nu este exclusă de părți – ci și altor cauze pe care părțile le-au calificat ca exoneratoare de răspundere.

Spre exemplu, în anumite contracte tip FIDIC (cum sunt cele aprobate prin H.G. nr. 1405/2010 sau H.G. nr. 1/2018) sunt considerate cauze exoneratoare de răspundere evenimentele sau circumstanțe care nu pot fi controlate de către părți și care fac imposibilă sau ilegală îndeplinirea obligaţiilor lor contractuale. Odată dovedită forța majoră sau altă cauză exoneratoare de răspundere nu mai este angajată răspunderea contractuală a debitorului.

 

Valid XHTML 1.0 Transitional