Press Reviews

Avocații PNSA au asistat vânzătorul Auchan România în tranzacția prin care One United Properties a cumpărat Hala Ford, imobil istoric situat în centrul Bucureștiului. Doi parteneri au făcut parte din echipa de proiect

BizLawyer | 18 aprilie 2022

PNSA a asistat Auchan România și la preluarea Halei Ford de la Global Finance, in 2016

Firma de avocați Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) a asistat Auchan România, filiala gigantului francez Auchan Retail, în legătură cu vânzarea Halei Ford de pe terenul fostei fabrici Automatica, amplasat pe Calea Floreasca, aproape de intersecţia cu Blvd-ul Mircea Eliade, către One United. Bogdan C. Stoica (Partner), Irina Ivanciu (Partner) și Ioana Avram (Senior Associate) au făcut parte din echipa PNSA care a participat la proiect. Clădirea care ocupă o suprafaţă de circa 6.000 mp a fost prima fabrică Ford cu o linie de asamblare operațională din Europa de Est, iar terenul pe care se află a fost cumpărat la începutul anilor 1930 chiar de către Henry Ford. Fabrica s-a deschis în 1936, având 100 de angajați, și și-a încetat activitatea în 1948.

PNSA
Bogdan C. Stoica (Partner), Irina Ivanciu (Partner) și Ioana Avram (Senior Associate) au făcut parte din echipa PNSA care a participat la proiect.

Potrivit datelor comunicate de cumpărător, antecontractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de către One Mircea Eliade Properties S.R.L, subsidiară a companiei One United Properties S.A., și Auchan România. Dezvoltatorul estimează investiții semnificative în următorii doi ani pentru restaurarea clădirii.

Clădirea achiziționată va găzdui spații de retail, cu magazine de lux și restaurante cu terase mari, care vor fi distribuite la parterul și primul etaj, ce vor avea o înălțime de 6 metri fiecare, arată un raport publicat de One United Properties la Bursa de Valori.

Valoarea brută de dezvoltare a proiectului la finalizare este estimată la 82 de milioane de euro. Auchan România a primit deja autorizația de construire, prin urmare construcția va începe imediat, cu data de livrare estimată la jumătatea anului 2024. La finalizarea construcției, imobilul restaurat va avea o suprafață brută închiriabilă de aproximativ 13.000 mp și 400 de locuri de parcare construite pe două etaje subterane.

PNSA a asistat Auchan România și la preluarea Halei Ford de la Global Finance

Reamintim că, în 2016, PNSA a asistat Auchan România și cu privire la preluarea, împreună cu One United, de la fondul grec de investiții Global Finance, a terenului de 2,8 hectare din Floreasca pe care se afla și Hala Ford. La acea vreme, cumparatorii au fost asistati de o echipa de avocati coordonata tot de name partner-ul Bogdan C. Stoica, in timp ce vanzatorul a avut alaturi o garnitura de avocati ai firmei Bondoc & Asociatii.

Investitorii aveau în plan dezvoltarea unui proiect mixt pe fosta platformă, Auchan urmand sa dezvolte un proiect special de retail in locatia fostei Hale Ford, in timp ce compania specializată în proiecte rezidenţiale de lux One United prelua celelalte parcele de teren.

Global Finance a cumparat fosta platforma industriala in 2007 pentru suma de 19,7 mil. euro. La acea dată, fondul de investiţii a luat un teren de 28.000 mp pe locaţia Automatica.

Istoria Uzinei Ford din Bucuresti

Ford a achiziţionat, în 1935, un teren în cartierul bucureştean Floreasca, unde a construit o uzină dotată cu prima linie de montaj operaţională din Europa de Est, şi peste 100 de muncitori, care putea ansambla anual 2.500 de automobile şi camioane. Principalul automobil construit în fabrica din București a fost Ford V8 Fordor Sedan.

În august 1944, Guvernul României a clasificat fabrica Ford România ca fiind un ansamblu de “utilaje şi construcţii abandonate de inamic” şi a pus-o sub control militar. După încetarea războiului, directorii filialei Ford din Marea Britanie au încercat să reia legăturile cu Ford România, dar instaurarea comunismului şi deprecierea monedei naţionale au dus la suspendarea activităţilor în septembrie 1946.

Ford Motor Company a revenit în România în 2007, de data aceasta nu la Bucureşti, ci la Craiova, cumpărând pachetul majoritar de acţiuni al Automobile Craiova şi preluând în martie 2008 uzina Automobile Craiova.

Pe piata locala, Auchan lucreaza in mod traditional cu firma Popovici Nitu Stoica & Asociatii, avocatii asistandu-i in toate proiectele importante din Romania.

Înfiinţată în anul 1995, Popovici Niţu Stoica & Asociaţii este unul din liderii avocaturii de afaceri în România.

Auchan Retail România deține în prezent un portofoliu de 33 de hipermarketuri și 5 supermarketuri Auchan și o rețea de magazine de proximitate MyAuchan. Cu aproximativ 10.000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 1,2 miliarde de euro, Auchan este unul dintre cei mai importanți retaileri din România.

One Floreasca City, ansamblul care găzduiește fosta Fabrică Ford, este o dezvoltare ce se înscrie în linia politicii de sustenabilitate și regenerare urbană inițiată de One United Properties. Ridicată pe locul fostei platforme Automatica, este prima dezvoltare sustenabilă cu funcțiune mixtă din România premiată internațional la Londra la International Property Awards 2019-2020, care îmbină într-un ansamblu arhitectural contemporan o componentă rezidențială – One Mircea Eliade, una de birou – One Tower, și una comercială.

Sursă: BizLawyer

Articol publicat în ediția online a BizLawyer din data de 18.04.2022

 

 

Valid XHTML 1.0 Transitional